Iunie mocnit

Ochii mei au văzut atâtea anotimpuri trecându-le prin față,

În ochii tăi... Unde irisul era un soare înțepător,

Iar de fiecare dată când clipeai îmi treceau prin față zile și nopți.

Când te-am cunoscut îți sclipeau ochii a stele.

Ți-ai deschis larg ferestrele abia lustruite,

Și am văzut atât de clar luna agățată de carul mare,

Încât sub cerul tău de aprilie

M-am întrebat dacă nu cumva îmi joci o farsă.

Când mi-ai plâns în față pentru prima dată am înțeles că nimeni n-ar glumi cu un așa decembrie în ochi.

Îți ningea de sub pleoape până pe buze

De unde lăsai să-mi picure în palme,

Deloc greșit.

Când am îndrăznit să te sărut într-un sfârșit,

M-ai privit în ochi cu un iulie perfect de arzător încât mi-au luat urechile foc de atâta dorință.

Din piept o palmă mă împingea spre tine stângaci.

Mi-au ieșit pe nesimțite de sub nasturi cinci degete înfometate care te-au apucat cu atâta siguranță de sine,

De puteam să jur apoi

Că te-am păstrat în mine, și-mi bați rar, ca o inimă liniștită, cât să te simt la fiecare respirație.

Când ne-am atins pentru prima dată interioarele

Te-am întrebat de ce ai lăsat toți proștii să-ți calce în picioare cicatricile de pe crestele munților.

Apoi, sub privirea ta confuză de octombrie

Le-am sărutat una câte una,

Până au crescut peste ele ghiocei din zile de martie.

Acum dormi. Îți privesc în șoaptă noaptea.

Las timpul să se odihnească, obosit de atâtea zile clipite.

Încă te privesc cu un iunie mocnit.