Metafizic

E liniște aici.

O bucătărie de 4 metri pătrați.

Ne ține de cald ochiul aragazului pornit, pe care-am pus apă la fiert pentru două căni de ceai de fructe.

În fața mea ești tu în picioarele goale. Niște picioare atât de dansate încât îmi vine să le sărut de la degetul mare pân' la genunchi, apoi să le mușc viclean de coapse.

Mă abțin. Râmân urme. Vânătăi care-ți amintesc că te-am atins. Ție asta-ți place pe ascuns, dar le vrei departe de ochii lumii.

Așa că ne-am retras în mijlocul Nuștiuundelui.

Patru ochi căprui bine ascunși, zece degete roase agățate de alte zece degete subțiri.

Două perechi de buze fierbinți care tac, o sticlă de rose plină pe jumătate și două țigări ard aprinse-n scrumieră.

Ne țiuie-n urechi liniștea pe care-o sparge din când în când câte-un beat îndrăzneț, prin difuzorul unui telefon cu ecranul spart.

Tăcem. Ne e frică să ne privim.

Ne e frică să ne vorbim.

Știm ce urmează să spunem,

Iar dacă ne privim...

- Sărută-mă.

Ochii se-ntâlnesc.

Degetele se desprind din strânsoare și-ți apucă părul des.

Două palme fierbinți se topesc pe obrajii mei arși de soare.

Buzele se-ntâlnesc la jumătatea drumului. Se strivesc unele de altele. Privindu-le ai putea crede că ești la mare și privești valurile zdrobinduse de țărm.

În loc de sărat simt dulcele vinului și dulcele limbii tale.

Sorb cu atâta plăcere din tine.

Muști cu atâta poftă din mine.

Mi-am răspuns la aproape toate întrebările care-mi stăteau pe tâmple. Au mai rămas doar două:

Unu. Cum am ajuns între așternuturi unde doar pielea să ne mai țină de cald?

Îți lipești tâmpla de a mea și zâmbești.

Te privesc.

Doi. Vrei ceaiul cu zahăr sau fără?